Supravieţuire

   

Am obosit... Am obosit sã sper cã mâine va fi o zi mai bunã, am obosit sã aştept ca Soarta sã-mi surâdã, sau ca ceva, orice, sã se schimbe ȋn bine. Am obosit sã caut iubirea printre oameni goi de suflet.

Lucrurile se schimbã, dar ȋn mai rãu şi mã ȋntreb cât mai e pânã la fundul prãpastiei. Dar am obosit şi sã mã-ntreb şi sã nu primesc nici un rãspuns, nici o soluţie la problemele mele.

Rãmas bun

De fiecare datã când pierd pe cineva drag o bucatã din inima mea moare şi rãmâne un gol ce nu-l pot umple decât cu amintiri.

Acum ȋmi amintesc zâmbetul bunicii, tonul cu care mã certa şi mândria şi iubirea din vocea ei cand ȋmi pronunţa numele. Ȋmi amintesc de vacanţele petrecute la bunici, de copilãria dulce şi seninã, când grijile mele se mãrgineau la ziua de azi, la cum sa fug de bunici la joacã, pe maidanul satului sau ȋn pãdurea castelului.

Frânturi de vise

     

Aripi de ȋnger se zbat ȋn aerul rece, de iarnã. Dimineaţa se iveşte din ceaţa ce pare cã a acoperit pãmântul şi simt bãtaia aripilor deasupra mea, sub mine, ȋn mine. Luna plinã devine din ce ȋn ce mai palidã, pânã se ascunde printre nori.  

E târziu, iar eu trebuie sã mã ȋntorc; ȋncã o noapte de cãutãri zadarnice... Pãmântul de sub mine e ȋngheţat şi alb iar vântul rece ȋmi biciuieşte obrajii...zbor.

Zorii destinului

      Totul a fost să fie…de mult, în noaptea caldă, când ard altarele pe câmpuri şi luna plină susură încet, ea a murit. Lângă o cruce albă a căzut şi a jurat că-n veci nu va ierta. Va sfâşia în cale secol după secol, cătând răzbunare cu-acea cumplită cruce însângerată-n ochi. Ploua. Şi cruci păgâne se răsfirau pe munţi.