Cetatea albã

Visez adeseori ȋn noapte,

Mã vãd la poarta ta

Şi n-am curaj sã spun ȋn şoapte

Ce-mi spune inima.

Vãd o cetate albã-n munte,

La poarta ei mã vãd cum bat

                                       Şi vãd pâraiele mãrunte

                                       Prin pietre cum rãzbat.

Frânturi de vise

     

Aripi de ȋnger se zbat ȋn aerul rece, de iarnã. Dimineaţa se iveşte din ceaţa ce pare cã a acoperit pãmântul şi simt bãtaia aripilor deasupra mea, sub mine, ȋn mine. Luna plinã devine din ce ȋn ce mai palidã, pânã se ascunde printre nori.  

E târziu, iar eu trebuie sã mã ȋntorc; ȋncã o noapte de cãutãri zadarnice... Pãmântul de sub mine e ȋngheţat şi alb iar vântul rece ȋmi biciuieşte obrajii...zbor.