joi, 4 februarie 2016

Cetatea albã


Visez adeseori ȋn noapte,
Mã vãd la poarta ta
Şi n-am curaj sã spun ȋn şoapte
Ce-mi spune inima.

Vãd o cetate albã-n munte,
La poarta ei mã vãd cum bat
                                       Şi vãd pâraiele mãrunte
                                       Prin pietre cum rãzbat.


Mã vãd intrând iar ȋn cetate
Şi stiu c-aici eu am trãit
Şi nu e doar un vis de noapte.
Aici am fost şi am murit.

Şi muntele-l strãbat cu pasul
Şi-mi spune taine de demult,
Mi-aratã unde-a fost popasul
Meu ultim - un mormânt.

Mi-aratã-n vise ce nu mor
Cruci albe-n piatrã-ascunse
Şi crucea unde-a fost sã mor
Şi taine de nimeni pãtrunse.

Dar visul dispare ȋn noapte
Şi mã trezesc dimineaţa.
Ȋn douã lumi m-aş ȋmparte
Sã-mi pot trãi viaţa.  

Dar realitatea este crudã,
Mã doare şi nu reusesc
Sã ȋnţeleg ziua confuzã
Ȋn care mã trezesc.

Şi visul arde mai departe
Prin noapte şi prin zi.
Nu ştiu ȋn care - zi sau noapte -

Mâine mã voi trezi...