joi, 10 februarie 2011

Supravieţuire

   
Am obosit... Am obosit sã sper cã mâine va fi o zi mai bunã, am obosit sã aştept ca Soarta sã-mi surâdã, sau ca ceva, orice, sã se schimbe ȋn bine. Am obosit sã caut iubirea printre oameni goi de suflet.
Lucrurile se schimbã, dar ȋn mai rãu şi mã ȋntreb cât mai e pânã la fundul prãpastiei. Dar am obosit şi sã mã-ntreb şi sã nu primesc nici un rãspuns, nici o soluţie la problemele mele.

Vreau sã evadez din viaţã, sã plec cãtre o lume mai bunã, mai purã. Nu mai am putere sã lupt, sã sper, sã ȋncerc iar şi iar... Şi nu e nimeni sã mã salveze, nimeni care sã mã ţinã ȋn braţe şi sã-mi spunã cã totul va fi bine... Grijile mele sunt doar ale mele, grijile tale sunt tot ale mele... ascult, ajut şi ocrotesc pe mulţi şi nu mai am putere sã mã susţin pe mine.
Supravieţuiesc, mã târãsc greu printre zile gri, una mai neȋnsemnatã decât cealaltã; toate trec la fel, numai oboseala şi tristeţea se acumuleazã...
     Zi de zi port o mascã, joc un rol, fac ceea ce trebuie, ceea ce asteaptã toţi de la mine. Doar când sunt singurã permit zâmbetului sã se usuce pe buze, sã piarã sub o grimasã de durere, resemnare, tristeţe.
     Am obosit sã lupt... acum doar supravieţuiesc...