Acum ȋmi amintesc zâmbetul bunicii, tonul cu care mã
certa şi mândria şi iubirea din vocea ei cand ȋmi pronunţa numele. Ȋmi amintesc
de vacanţele petrecute la bunici, de copilãria dulce şi seninã, când grijile
mele se mãrgineau la ziua de azi, la cum sa fug de bunici la joacã, pe maidanul
satului sau ȋn pãdurea castelului.
Ȋmi amintesc deopotrivã de veri fierbinţi şi strãlucitoare ca şi de ierni albe, bogate. Ȋn toate apare amintirea bunicilor, purtându-mi de grijã, iubindu-mã, certandu-mã pentru trãznãile fãcute... Şi, vorba lui Creangã, ȋncã nu m-au certat pentru tot.
"Cine nu are bãtrâni sã şi-i cumpere" e un
vechi proverb romanesc; eu nu mai am şi nici toţi banii din lume nu-i pot cumpãra
ori aduce ȋnapoi.
Acum nu pot decât sa le mulţumesc cã m-au iubit şi mi-au
purtat de grijã ȋn fiecare clipã a vieţii mele. Nu pot decât sã sper cã acum
sunt undeva departe, unde grijile zilei de mâine nu-i mai pot atinge ş nu ȋi mai
ȋngreuneazã batrâneţea.
Aş vrea uneori sã am puteri magice, sã-i
feresc pe toţi de durere şi suferinţã, de necazuri şi boli. Dar nu pot, sunt
doar un om şi trebuie sã-mi accept destinul.
Rãmas bun bunica, versurile astea sunt pentru tine,
pentru tot ce ai fost. Vei trãi veşnic ȋn inima şi amintirile mele. Versurile
astea sunt pentru tine, care mã lasai sã scriu pânã târziu ȋn noapte..
Ȋmi amintesc uneori,
când somnul nu mai vine
de satul meu cu flori,
de zile calde, senine.
Ȋmi amintesc copilãria
de parcã ieri a fost...
mai vãd şi-acum bucãtãria
şi bunica-n şort.
Şi amintirile revin,
puhoaie de-ntâmplãri,
de când eram copil
şi mã jucam prin flori.
Mai vãd şi-acum aievea
castelul ȋnsorit
şi-alerg iar prin pãdurea
scãldatã-n asfinţit
Acum e o ruinã
castelul meu cel drag,
tu ai plecat bunicã,
şi m-ai lãsat pribeag.
Dar am cu mine amintiri,
mai vii ca niciodatã
umbra unei copilãrii,
a bunei adoratã.
Şi iaraşi nostalgia caldã
coboarã-n sufletu-mi tiptil
şi mai trãiesc o orã-ntreagã
ȋn casa-n care-am fost copil.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu