Iernile de altãdatã

     

E ȋnceput de decembrie. Afarã plouã şi e ȋnnorat. Şi gândul mã poartã departe, spre alte ierni, mai albe, mai pure, mai frumoase.

      Spre iernile copilãriei mele, când primii fulgi de zãpadã ne scoteau din casã râzând; când, chiar dacã era miezul nopţii, ieşeam cu toţii la o plimbare pe afarã. Şi chiar şi pãrinţii se bucurau cu noi de omãtul proaspãt cãzut. Ȋmi amintesc de nopţi ȋn care mã plimbam cu ei de manã, ȋmi amintesc de liniştea ce ȋnvãluise oraşul, de scârţâitul paşilor prin omãtul de-abia cãzut...

     

Nici nu mai ştiu

Nici nu mai ştiu ce am, ce n-am,

Nici ce mai sunt, dacã mai sunt,

Dar trece viaţa an cu an

Şi ne transformã ȋn pãmânt.

Şi mâine se transformã-n ieri,

Şi iernile ȋn primãveri..

                                                 Dacã-am fost om, dac-am iubit,

                                                Doar eu voi şti, ce-am suferit..

Rugã

Primeşte-mã Stãpâne ȋnapoi,

Sã ţi se facã vrerea

Fie ca-n ceasul de apoi

Sã ȋmi rãzbun durerea...

Alinã-mi trupul rece

Şi inima-ngheţatã,

Prin poarta Morţii trece

Fecioara-nsângeratã.

Visele oamenilor de rând

Mã aşez pentru rugã.

Ascult tãcerea dintre ţipete

Şi simt cum mã ȋnvãluie,

Ca ȋntr-o mantie pufoasã,

Tãcerea concentratã-n noapte.

E bine.

Acum pot sã zbor spre gânduri,

Acum pot sã zbor spre vis.

Mã ȋnalţ spre cer

          Mai purã ca un vis pãgân.

Strãini

Eram cândva doi visãtori

Prin lumea fãrã vise.

Eram doi tainici cãlãtori

Printre speranţe ninse.

Am fost şi vise şi pãcat

Şi umbrã de iluzii,

Şi mi-amintesc cum ai plecat,

Prin vise când ȋntârzii.

Maci de câmp

Buchet de maci de câmp

Prins prizonier ȋn glastrã,

Aş vrea sã zbor c-un gând

Spre zarea cea albastrã.

Şi sã alerg prin lanuri,

De grâu, cu maci de câmp,

Sã simt cum zboarã stoluri

De vise prinse-n gând.

Cetatea albã

Visez adeseori ȋn noapte,

Mã vãd la poarta ta

Şi n-am curaj sã spun ȋn şoapte

Ce-mi spune inima.

Vãd o cetate albã-n munte,

La poarta ei mã vãd cum bat

                                       Şi vãd pâraiele mãrunte

                                       Prin pietre cum rãzbat.

Cine ȋs?

Cine-s eu doamne ȋmi spune

Spune-mi cine-s eu,

Ce rost am ȋn astã lume,

Care-i rostul meu.

Ziua trece dupã mine,

Mâine mã voi duce eu

Caut viaţa prin ruine

Cad şi mã ridic mereu.

Fallen angel

I am a fallen angel.

Half angel, half demon and I live my life in a continuous struggle of my two sides. Each one is me, each one represents myself, at a moment in time. But which one is true, which one is right?

Or, better said, which one is me?

  Each one of us is seeking for their path in life. For most of them is easy,  for some is hard; sometimes I think it’s impossible. But life is still going, time is passing even if you are in pain, or if you are happy.

The only difference is on how we feel it and this is how we can make a difference, this is how we have the power over our life; even if it is an illusion, same as the time passing. 

Supravieţuire

   

Am obosit... Am obosit sã sper cã mâine va fi o zi mai bunã, am obosit sã aştept ca Soarta sã-mi surâdã, sau ca ceva, orice, sã se schimbe ȋn bine. Am obosit sã caut iubirea printre oameni goi de suflet.

Lucrurile se schimbã, dar ȋn mai rãu şi mã ȋntreb cât mai e pânã la fundul prãpastiei. Dar am obosit şi sã mã-ntreb şi sã nu primesc nici un rãspuns, nici o soluţie la problemele mele.