Iernile de altãdatã

     

E ȋnceput de decembrie. Afarã plouã şi e ȋnnorat. Şi gândul mã poartã departe, spre alte ierni, mai albe, mai pure, mai frumoase.

      Spre iernile copilãriei mele, când primii fulgi de zãpadã ne scoteau din casã râzând; când, chiar dacã era miezul nopţii, ieşeam cu toţii la o plimbare pe afarã. Şi chiar şi pãrinţii se bucurau cu noi de omãtul proaspãt cãzut. Ȋmi amintesc de nopţi ȋn care mã plimbam cu ei de manã, ȋmi amintesc de liniştea ce ȋnvãluise oraşul, de scârţâitul paşilor prin omãtul de-abia cãzut...