joi, 10 februarie 2011

Supravieţuire

   
Am obosit... Am obosit sã sper cã mâine va fi o zi mai bunã, am obosit sã aştept ca Soarta sã-mi surâdã, sau ca ceva, orice, sã se schimbe ȋn bine. Am obosit sã caut iubirea printre oameni goi de suflet.
Lucrurile se schimbã, dar ȋn mai rãu şi mã ȋntreb cât mai e pânã la fundul prãpastiei. Dar am obosit şi sã mã-ntreb şi sã nu primesc nici un rãspuns, nici o soluţie la problemele mele.

Vreau sã evadez din viaţã, sã plec cãtre o lume mai bunã, mai purã. Nu mai am putere sã lupt, sã sper, sã ȋncerc iar şi iar... Şi nu e nimeni sã mã salveze, nimeni care sã mã ţinã ȋn braţe şi sã-mi spunã cã totul va fi bine... Grijile mele sunt doar ale mele, grijile tale sunt tot ale mele... ascult, ajut şi ocrotesc pe mulţi şi nu mai am putere sã mã susţin pe mine.
Supravieţuiesc, mã târãsc greu printre zile gri, una mai neȋnsemnatã decât cealaltã; toate trec la fel, numai oboseala şi tristeţea se acumuleazã...
     Zi de zi port o mascã, joc un rol, fac ceea ce trebuie, ceea ce asteaptã toţi de la mine. Doar când sunt singurã permit zâmbetului sã se usuce pe buze, sã piarã sub o grimasã de durere, resemnare, tristeţe.
     Am obosit sã lupt... acum doar supravieţuiesc...


3 comentarii:

  1. Nu ma pot abtine sa ma intreb ce s-ar intampla daca s-ar intalni 2 persoane care simt asa cum ai descris tu, unde ar duce drumul asta. Dar nu, nu vreau sa stiu. Vreau sa traiesc asta, ca apoi sa pot cataloga totul in biblioteca experientei, asa cum sunt asezate cartile astea din stanga si din dreapta. Oare asa vom fi noi, cu totii, la final? Doar o carte intr-o biblioteca?! E mult, putin asta? Simt ca vreau mai mult, si nu vreau sa se termine vreodata cartea pe care o citesc acum; e mult prea captivanta! Si parca vreau sa fiu mai mult decat o carte din biblioteca ta.
    Imi place mult descrierea ta si felul cum ai facut-o! Ma regasesc. Uneori si unicitatea e buna, desi nu-mi doresc decat normalitatea.

    RăspundețiȘtergere
  2. Marcian..eu nu-mi doresc normalitatea. Nu suntem la fel cu ceilalti si asta ne face zilele mai interesante. Asa ca prefer sa fiu altfel decat sa trec prin viata neinsemnata, neremarcata..neimportanta...fara sa las un semn al trecerii mele pe aici..

    RăspundețiȘtergere
  3. Ne sta in fire sa ne dorim ceea ce nu avem, nu?
    Si ce semne putem sa lasam? Cat de mult sunt importante, si pentru cine?
    Ce ciudata e viata: cand nu ai nimic, iti da... in asa fel incat... simti ca ai totul si nu-ti mai trebuie nimic si, apoi, intr-o clipa iti ia totul si ramai... chiar mai gol decat erai inainte! Oare se merita sa luptam? Il urasc pe Sisif, cu mitul lui! Si pentru ce/cine luptam? Ce castigam si, mai corect spus, pentru cat timp castigam? Vrem sa avem o viata plina, sa ne simtim impliniti; exista? Cei care simtiti ca sunteti impliniti, pana cand va simtiti asa? Pun pariu ca si ei au momente in care nu mai sunt siguri. Oamenii nu-s in stare sa aiba o linie constanta a sentimentelor si-ntotdeauna-i... mănânca palma, si se scarpina. Nu suntem vreodata multumiti si mereu ne intrebam "de ce?". E intrebarea cu care ne nastem si cu care murim pe buze.

    RăspundețiȘtergere