duminică, 12 decembrie 2010

Zorii destinului


      Totul a fost să fie…de mult, în noaptea caldă, când ard altarele pe câmpuri şi luna plină susură încet, ea a murit. Lângă o cruce albă a căzut şi a jurat că-n veci nu va ierta. Va sfâşia în cale secol după secol, cătând răzbunare cu-acea cumplită cruce însângerată-n ochi. Ploua. Şi cruci păgâne se răsfirau pe munţi.
În văi se zăreau focuri, altarele de rugi. Ajunse lângă cruce, cu-o mână sângerândă se agăţă de ea şi-şi puse fruntea pe braţu-i rece. Ploua. Şi ploaia spăla crucea şi sângele de pe ea. Grotesc tablou năluce în noaptea-nsângerată şi trăsnetul despică norii cei cărunţi. Departe, în munţi, se vede o nălucă cu pletele în ochi, îmbrăţişând o cruce albă pe care sângele şiroaie curge. Cu fiecare picătură scursă blestemul cade apăsat… „Cine-a trădat? Blestem iubirea ce-mi închise ochii, de nu văzui trădarea lui… Durerea mea, trădarea ce-mi arde pieptul să-l urmărească-n veci. Iubirea să-l blesteme, iubirea ce-a trădat…”



Primeşte-mă Stăpâne înapoi,
Să ţi se facă vrerea.
Fie ca-n ceasul de apoi
Să îmi răzbun durerea…

Alină-mi trupul rece
Şi inima-ngheţată.
Prin poarta Morţii trece
Fecioara-nsângerată.

Eu voi veni în altă viaţă,
Un suflet de amor răpus,
Să muşc de crucile de piatră
Şi să-mplinesc blestemul spus.

Aşteaptă-mă iubite într-o noapte,
Când crucile ţâşnesc spre Cer,
Când dorurile-s toate moarte,
Iubire în genunchi să ceri.

Ard făclii pe munţii suri,
Lângă cruci albe de piatră.
Noaptea cade prin păduri
Pe fecioara-nsângerată.

3 comentarii:

  1. m-ai lasat fara grai. asa da imaginatie si putere de a transpune in cuvinte imagini de o profunzime fantastica. jos palaria. astept urmarea

    RăspundețiȘtergere
  2. Ultimele 2 fraze sunt cutremuratoare! Nimeni nu ar trebui blestemat din dragoste. Stiu cum e pt ca inca traiesc urmarile lui; sau poate-mi place sa dau vina pe asta, cand nu am "noroc" in dragoste?! Ramane sa ma intreb cat din toate astea sunt intamplatoare si cate nu.

    RăspundețiȘtergere