Diverse

  Am pastrat urma buzelor tale pe gura mea in speranta ca asa te voi tine aproape pentru mai mult timp. Urma parfumului tau, puternic, masculin, a ramas pe perna  mea. Imi lipesc obrazul de ea si inspir adanc, sa mi te intiparesc in suflet.

Prea tarziu, esti deja acolo. Ai intrat cand nici nu ma asteptam, cand imi inchisesem sufletul, cand fugeam de tine. Degeaba fug, degeaba imi zavorasc portile sufletului, iubirea nu vede bariere, motive sa nu fim impreuna.

Si-acum ai plecat lasand in urma doar o amprenta pe suflet si ma lupt cu mine sa fiu puternica, sa te astept, sa am incredere, sa nu distrug iubirea asta, crezand ca ma poate distruge.

Speranta moare ultima si moare in agonie.

27.01.2016

   Picaturi grele de ploaie imi curg pe obraji...se unesc cu lacrimi amare...si aluneca la vale, continuu, intr-un torent nesfarsit. Durerea imi sfasie inima, imi urla in creier si-mi zdrobeste ultima farama de ratiune... Cad in genunchi, in ploaia furibunda, si plang...plang pentru toate sperantele ucise, pentru toate iubirile frante inainte de vreme, pentru toate visele mele zadarnice. Las durerea sa erupa ca un vulcan si sa sfasie tot in cale. Inclusiv si mai ales pe mine... Vesnica intrebare tasneste de pe buzele mele mute...de ce? Nu-i nimeni sa-mi raspunda... Si ploaia ma biciuieste nemiloasa, ma loveste, ma ingenuncheaza...ma infrange...

10.06.2011

   Cand viata ti-a dat inca o palma...care obraz il mai intorci? Cand simti ca suferinta e iarasi o povara, cum poti sa mai zambesti? Catre cine iti intorci privirea atunci cand nici in oglinda nu poti sa privesti? Cui ii ceri ajutorul cand nu te mai poti ajuta singur? E oare cineva pe lumea asta care sa iti poata da un umar de sprijin, un sfat, un gand bun?
   Viata mea e ca o zi de vara...acum e soare si toate-s la locul lor...acum se-ntuneca si-ncepe furtuna, maturand totul cu furie..iluzii, sperante, vise... Si ma-ntreb a nu stiu cata oara...am oare eu dreptul sa sper? Pot eu sa mai cred ca maine va fi o zi mai buna? Ca soarele va iesi din nori? Si nu doar pentru a face loc, putin mai tarziu, furtunii, deznadejdii?
   Azi nu mai cred in nimic, nu mai sper si nu mai vreau nimic. Castelele mele de vise s-au prabusit pe rand si, la sfarsitul fiecarei furtuni ma regasesc singura, sub stropii grei de apa. Azi nu mai vreau sa iubesc, nu vreau sa ma indragostesc, nu vreau sa mai sufar. Vreau sa traiesc fara patimi, fara doruri aprinse, fara lacrimi amare. Si totusi...nu mai vreau nimic, nu cer si nu astept nimic. Plec pe drumul vietii, ma afund in uitare si traiesc totul in absenta...in absenta mea, a vietii si a unui zambet sincer. Plec...

21.05.2011

Ma chinuie un gand...cum ar fi daca viata mi-ar da inca o sansa? O fi posibil? Am dreptul oare sa sper? Nu stiu daca sa indraznesc sa visez...caci visele mele sunt pulbere de stele...apar si dispar ca fumul in vant..

   Ce-ar fi daca soarta nu mi-ar fi potrivnica, daca m-ar lasa, macar o data, sa fiu fericita? Cum ar fi? As avea oare curajul sa incerc din nou? Sa risc sa pierd ... sperand ca o sa castig frantura mea de vise, de liniste si fericire? La iubire nici nu indraznesc sa ma gandesc....darmite sa sper...

   Si totusi...ce-ar fi daca...?

                                                                                                                                                                                                   06.05.2011

       Sunt zile in care tot ce as vrea e sa ma abandonez in bratele muzicii, sa dansez, sa plutesc intr-o alta lume, sa simt melodia, sa-i impartasesc tristetea sau bucuria si sa ma pierd pe ritmul ei la nesfarsit. Sunt zile in care vreau sa evadez, sa-mi las trupul de lut in urma, sa zbor spre ALTCEVA, spre o alta lume, mai normala, mai fericita. Sunt zile in care paginile unei carti ma poarta catre taramuri indepartate, catre acel altceva dupa care tanjesc, dupa libertatea de-a visa... Dar cand aripile iti sunt smulse cand abia le-ai intins, cand si gandul de libertate si fericire iti este interzis, sfaramat de maini murdare si crude....ce faci atunci?

     Uneori vreau sa ma asez si sa plang, sa cedez, sa ma opresc, sa nu mai lupt. Si pentru o clipa eternitatea incremeneste, lacrimile tremura sub bataia inimii si o furtuna se porneste in ganduri... Si furia ma cuprinde, si-mi amintesc ca fiecare zi e o lupta, fiecare clipa, uneori. Iar eu am pornit pe un drum si nu am de gand sa ma opresc, chiar daca uneori caut un sprijin, un umar pe care sa plang preaplinul inimii...si nu-l gasesc. Si nu vad alt drum decat inainte, mereu inainte. Am impresia ca daca ma opresc ma voi prabusi ca un castel de carti spulberat de vant. De aceea merg, ma tarasc, alerg, dar mereu inainte, doar inainte. Iar victoria va fi cu atat mai dulce, ca cat drumul pana la ea a fost mai greu... :)

                                                                                                                                    30.12.2010

      Ma gandeam azi la lucrurile care chiar conteaza in viata... Si mi-am pus niste intrebari... iar :)... stiu, aici a fost greseala mea ... Poate ar trebui sa iau viata asa cum e ea, fara sa ma intreb cine sunt si ce vreau cu adevarat in viata? Poate... Insa atunci nu as mai fi eu; daca m-as opri din scris ar fi ca si cum nu as respira, asa ca o sa o fac pana cand cineva imi va spune STOP! esti neinteresanta...sau mai stiu eu ce...

    Cum spuneam...lucrurile care chiar conteaza in viata; te-ai intrebat vreodata cat din ceea ce faci zi de zi conteaza pentru tine? Cate din lucrurile pe care le repetam, automat uneori, chiar conteaza? Am putea trai fara ele? Ne fac mai fericiti sau exact contrariul? Cred ca veti fi uimiti de raspunsuri... Eu am descoperit ca, desi muncesc zi de zi, munca nu-mi mai aduce satisfactia asteptata si ca, desi traiesc zi de zi, mi se pare ca viata trece totusi pe langa mine... Si, cand am realizat ca, de fapt, nu-mi traiesc viata, m-am intrebat ce ma opreste sa fac ceea ce imi place cu adevarat? Raspunsul a fost: nimic. Nimic nu ne opreste sa facem ceea ce visam, sa traim cu pasiune fiecare clipa, sa radem cand pur si simplu ne simtim fericiti sau sa plangem cand ne doare...

     Cine ne impiedica sa facem toate astea? Noi insine. Am crescut cu niste reguli care ne leaga ca niste lanturi invizibile... si ne-am obisnuit atat de mult cu ele, ca nici nu le mai simtim si ne traim viata dupa cum ne constrang ele, fara sa realizam ca e viata noastra si putem sa ne oprim oricand, doar sa vrem...

     Eu am facut-o. Si ma simt mai libera ca oricand... Obisnuiam sa spun NU aproape la orice; daca ma invita cineva la o cafea spuneam nu. Fara sa-i dau o sansa, fara macar sa incerc. Acum spun DA, de ce nu? Ce am de pierdut?! NIMIC. Caci nimic nu ma opreste sa spun DA, sa ies din cutiuta mea obisnuita, din cercul de prieteni, sa evadez din tiparul vietii mele. Sa zbor... cu aripi imaginare...

AM INVATAT CA CEL MAI GREU LUCRU IN VIATA
E SA TE IERTI PE TINE INSUTI...
AM INVATAT CA ATUNCI CAND ESTI LA PAMANT,
NU AI NIMIC ALTCEVA DE FACUT
DECAT SA TE RIDICI...SI SA LUPTI :)
AM INVATAT CA UN ZAMBET
FACE CAT O MIE DE CUVINTE
SI
INDIFERENT CE SIMTI TU, CU ADEVARAT...
ZAMBESTE, TE VA AJUTA
AM INVATAT CA DACA NU
AI IUBIT MACAR O DATA
DACA
NU AI SUFERIT DIN DRAGOSTE
DACA
NU TE-A TINUT UN COPIL IN BRATE LUI, STRANS,
DACA
NU TI-A MULTUMIT UN BATRAN, CU LACRIMI IN OCHI,

AI TRAIT DEGEABA

DACA
NU AI FACUT TOTUL DIN PASIUNE
DACA
NU AI TRAIT ASA CUM TI-AI DORIT
DACA
NU TI-AI IMPLINIT MACAR UN VIS
DACA
NU AI DANSAT SINGUR, IN LUMINA LUNII
SI NU AI CANTAT INDRAGOSTIT IN PLOAIE
SI NU AI PRIVIT ZAPADA LA LUMINA LUNII...
NU AI TRAIT NIMIC... :)))
TRAIESTE FIECARE ZI CA SI CAND AR FI ULTIMA
SARUTA CA SI CAND AR FI PRIMA DATA
IUBESTE CA SI CAND AR FI ULTIMA OARA

SI TRAIESTE CA SI CAND AI AVEA DOAR O VIATA...